Un loc aparte în istoria Bucureștiului îl au casele și grădinile de pe Podul Mogoașoaiei – Calea Victorieide azi - care au aparținut lui Iancu Oteteleșanu. Proprietarul de la mijlocul secolului al XIX–lea al acestor locuri, Conu’ Iancu Oteteleșanu, era celebru în societatea bucureșteană a epocii atât datorită marii lui averii cât și datorită unei povești de dragoste pe care a trăit-o: deși căsătorit de mai bine de trei decenii cu Coana Safta Oteteleșanu, Iancu Oteteleșanu s-a îndrăgostit de mult mai tânăra d-șoară Elena Filipescu. Ca urmare, a divorțat de prima lui soție și s-a recăsătorit în anul 1861 cu “juna cea frumoasă”. Până aici nimic senzațional. Atât doar că îngăduitoarea coană Safta Oteteleșanu nu și-a părăsit fostul soț după divorț. Iar acesta a trăit fericit, împreună cu fosta dar și alături de cea de a doua soție, pâna la moartea lui din anul 1876.
 |
| Terasa Oteteleșanu |
Totuși, cea care și-a pus amprenta și care a transformat casa Oteteleșanuîntr-unul dintre cele mai alese locuri de întâlnire a societății bucureștene a fost Elena Oteteleșanu. Recepțiile, balurile sau seratele organizate de aceasta adunau în casa din Calea Victorieiîntreaga lume bună a Capitalei. Erau vestite strălucirea, bunul gust, conversaţiile interesante şi spumoase şi, nu în ultimul rând, solicitudinea şi bonomia gazdelor. Constantin Bacalbasa descria astfel locul: "Salonul Oteteleșenilor te consacra. Spre a fi cineva, oricine trebuia să treacă prin acest salon. Aici se lansau fetele în lume, aici se lansau tinerii, aici se înnodau intrigile sentimentale, aici se puneau la cale căsătorii, aici se hotărau și multe combinații politice".
 |
| Bucureșteni la terasă |
Dar cum toate lucrurile frumoase au un sfârşit, aşa s-a întâmplat şi cu primitoarea casă Oteteleşanu. Încet-încet s-a stins, odată cu moartea lui Iancu Oteteleşeanu, la 8 mai 1876, şi apoi cu cea a Elenei Oteteleşanu, survenită la 4 decembrie 1888. Acest sfârșit avea însă să reprezinte totuși și un nou început. Casa Oteteleșanuajunge în proprietatea lui Mihai Stere, care construiește aici Terasa Oteteleșanu– cafenea și berărie– celebră și ea. Aici se întâlneau scriitori și artiști celebrii ai vremii. Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, George Coșbuc, Victor Eftimiu, Emil Gârleanu sau Octavian Goga au fost doar câțiva dintre obișnuiții localului. Pia Alimăneștianu consemna în volumul memorialistic “Prin cetatea lui Bucur”:
 |
| Terasa restaurantului Oteteleșanu |
“Prin toate (notă: cafenelele) am trecut cu ei, dar nici una nu a avut strălucirea Terasei.
- Unde se afla?
- În fostele case ale boierului Oteteleșanu, în dreapta Teatrului Național. Da, pe Calea Victoriei și pe strada Millo. Oteteleșanu fusese, după spusele lumei, cel mai mândru, cel mai închis din protipendadă. Mă gândeam uneori, când rătăceam prin saloanele lui, ce-ar zice bietul om, dacă ne-ar vedea pe noi, mojicii, stăpâni pe conacul în care se strângeau numai boierii țării.
- În vremea când mergeai D-ta la Terasa, ce scriitori întâlneai?
- Pe toți, pe toți poeții, pe toți prozatorii de mâna întâia și de a doua, pe toți criticii, tot ce era mai cărturar în București.”
Obișnuiți ai terasei au fost deasemenea Claudia Millian alături de soțul ei - poetul Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, A. Mândru, Mihail Sorbuși St. O Iosif. Deasemenea pictorii Camil Ressu, Iosif Iser, Jean Steriadi, Niculae Dărăscu, Alexandru Szathmari, Cecilia Cuţescu, Francisc Şirato, precum şi sculptorii Dimitrie Paciurea, Fritz Storck au călcat deseori pragul faimoasei cafenele Oteteleșanu. Dar nu numai cafeneaua și berăria au fost celebre în epocă. Grădinile cu tei și castani ce aparțineau fostelor case Oteteleșanu din Piața Teatrului Național, situate pe locul în care se ridică azi Palatul Telefoanelor, au fost închiriate proprietarului Companiei Lirice Române, vestitul Constantin Grigoriu, care a deschis aici un Teatru de vară. Prima stagiune a debutat în 15 iulie 1903 cu opereta “Fiica tamburului major” de Jacques Offenbach. Din acest moment și până în perioada Primului Război Mondial, Terasa Oteteleșanu a fost una dintre cele mai importante scene ale Bucureștiului.
 |
| Reclamă din ziarul Adevărul - 1907 |
Aglomerația de la spectacolele organizate în această răcoroasă grădină de vară era uneori atât de mare încât revista “Furnica” îi propunea cu umor lui C. Grigoriu: “prevăzându-se îmbulzeala iubitorilor de muzică care vor veni să’și ia rămas bun de la artiștii care i-au desfătat o vară întreagă, ar face bine d. Grigoriu să instaleze și hamacuri prin pomi, căci altminteri n’o să aibă loc publicul oricât e de vast parcul Oteteleșanu. O asemenea reprezentație ar trebui să se dea în Bărăgan, și încă se poate că ș’acolo lumea s’ar plânge de înghesuială.” ( “Furnica” – 11 septembrie 1908). E de menționat poate și că primul “concurs de frumuseţe între doamne şi domnişoare”din România a fost cel organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” în frumoasele grădini Oteteleșanu. Dar asta e deja o altă poveste - pe care o puteți citi aici: 1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu.
 |
| 10000 de oameni în 1 iulie 1912 în Parcul Oteleșanu la primul concurs de frumusețe organizat în România |
După Primul Război Mondial a început să apună și faima Teatrului de vară Oteteleșanu. Copacii seculari au fost tăiați pentru a se putea amenaja un restaurant cu specific unguresc și un patinoar. Fără prea mare succes. Tot aici s-a amenajat mai apoi un cinematograf în aer liber. Zilele Terasei erau însă deja numărate. La începutul anilor ’30 terenul a fost vândut Societății Anonime Române de Telefoaneși locul Terasei a fost luat de una dintre cele mai moderne construcții ale Bucureștiului interbelic: Palatul Telefoanelor.
Revista “Realitatea ilustrată” – în numărul din 26 februarie 1931– consemna astfel momentul demolării Terasei Oteteleșanu: “Terasa Oteteleşanu a dispărut sub loviturile târnăcoapelor. Pe locul unde se ridica vestitul local şi în grădina în care s-a născut opereta română şi de unde au pornit faimoasele succese de pe vremuri, se va ridica palatul uriaş al unei societăţi particulare. Terasa era locul de întâlnire al tuturor literaţilor dinainte de răsboi şi mulţi artişti reputaţi azi, şi-au făcut debutul pe ospitaliera scenă, din parcul cu copaci străvechi. Iar sunetele târnăcoapelor par lovituri seci de ciocan, pe sicriul unor amintiri duioase. A dispărut „Terasa”. S’a dus ultimul cenaclu...”.
 |
| Fotografie de la ultimul cenaclu organizat în anul 1931 la Terasa Oteteleșanu |
Așa a dispărut încă un loc plin de farmec al Bucureștiului de altădată. Cu toate acestea, clădirea care adăpostea Hotelul Frascatti, fostul Oteteleșanu, a supraviețuit și aparține astăzi Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" (Sala Savoy).
Recomandare:
Prin cafenelele din Micul Paris
![]()
„Intrând în atmosfera spirituală a celor șase cafenele, cu clientela lor pestriță, înțelegi emulația creatoare apăruta acolo, solidaritatea și acel cumul de elemente care le-au transformat în adevărate simboluri de viață bucureșteană. Întemeiate de un polonez, un boier pământean, un aromân meșter într-ale cofetariei, un evreu ori un grec, cafenelele s-au altoit mereu, pentru rentabilitate, pe lânga restaurante. Și ar fi rămas simple debite de cafea, fie ea șvarț, turcească sau marghilomană, dacă, pe nesimțite, nu ar fi ajuns să fie populate de elita culturală a capitalei. Cârcotașii ar putea spune că bucureștenii n-au fost originali, ci au imitat modelul francez (Le Procope) sau pe cel vienez (Sacher). E doar o nălucire fiindcă faima cafenelelor bucureștene a fost dată de un lung șir de personalități românesti.” Georgeta Filitti
Surse:
- Mioara Ioniţă – “ Cafenele de altădată. Terasa Oteteleşeanu” - “Magazin istoric” din octombrie 2003
- Pia Alimăneștianu - “Prin cetatea lui Bucur – Schițe”
- Constantin Bacalbașa – “Bucureștii de altădată”
- Revistele “Realitatea ilustrată” din 26 februarie 1931 și “Furnica” din 11 septembrie 1908