De ieri: Un articol din perioada interbelică considera abandonul școlar ca fiind o problemă majoră a societății românești din acele timpuri. Din păcate, părăsirea timpurie a sistemului de învățământ este și astăzi – după mai mult de 80 de ani de la apariția articolului “Lăsați copiii să vie la școală” publicat în 15 septembrie 1937 de revista “Realitatea Ilustrată” - o tară la fel de importantă a societății românești.
De azi: Rata de părăsire timpurie a școlii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a și care au abandonat școala în acel moment, nu au mai urmat nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională. “Media României (16,4%) este mult peste cea europeană (10,6%) și departe de ținta pe care ne-am asumat-o la începutul deceniului trecut, prin Agenda Europa 2020 – 11,3%. “Când ne uităm însă la date în funcție de mediu de rezidență, observăm cât de inegal este sistemul de învățământ românesc: în vreme ce persoanele din orașele mari au o rată a parăsirii școlii de două ori mai mică decât media europeană (4,2% vs. 9,8%), persoanele din mediul rural au o rată de peste două ori mai mare decât media europeană (25,4% vs. 11%) și de șase ori mai mare decât cea a persoanelor din mediul urban (25,4% vs. 4,2%)”, informează FES România într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. De ce renunță la școală după finalizarea celor opt clase atât de multe persoane din mediul rural, spre deosebire de cei din mediul urban? O parte din explicație este lipsa infrastructurii școlare: în rural nu există suficiente licee, astfel că cei care vor să continue să învețe după ce finalizează clasa a VIII-a trebuie să facă un efort suplimentar să meargă la un liceu din cel mai apropiat oraș. Infrastructura școlară din mediul rural nu a mai fost dezvoltată de pe vremea când învățământul obligatoriu se limita la opt clase. Numărul elevilor care învață în mediul rural nu este cu mult diferit față de cel al celor care învață la oraș: anul acesta, din cei 172.531 de elevi înscriși la Evaluarea Națională (examen susținut la finalul clasei a VIII-a), 59% proveneau din mediul urban, iar 41% din mediul rural, diferența numerică fiind de aproape 32 mii de elevi.” (cf. articolului: Infografic Monitorul Social: Media abandonului școlar timpuriu în România, cu 6% mai mare decât media europeană și departe de obiectivele asumate prin Strategia Europa 2020– 22 iunie 2020) Criza Covid a dus cu siguranță la creșterea ratei abandonului școlar și la limitarea accesului la educație pentru mulți copii din România.
Vom vedea în cele ce urmează că în zilele noastre cele mai importante cauze care conduc la abandonul școlar sunt aceleași ca și în anul 1936: dificultățile materiale ale părinților și necesitatea intrării timpurii a copiilor pe piața muncii.
De azi: Rata de părăsire timpurie a școlii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a și care au abandonat școala în acel moment, nu au mai urmat nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională. “Media României (16,4%) este mult peste cea europeană (10,6%) și departe de ținta pe care ne-am asumat-o la începutul deceniului trecut, prin Agenda Europa 2020 – 11,3%. “Când ne uităm însă la date în funcție de mediu de rezidență, observăm cât de inegal este sistemul de învățământ românesc: în vreme ce persoanele din orașele mari au o rată a parăsirii școlii de două ori mai mică decât media europeană (4,2% vs. 9,8%), persoanele din mediul rural au o rată de peste două ori mai mare decât media europeană (25,4% vs. 11%) și de șase ori mai mare decât cea a persoanelor din mediul urban (25,4% vs. 4,2%)”, informează FES România într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. De ce renunță la școală după finalizarea celor opt clase atât de multe persoane din mediul rural, spre deosebire de cei din mediul urban? O parte din explicație este lipsa infrastructurii școlare: în rural nu există suficiente licee, astfel că cei care vor să continue să învețe după ce finalizează clasa a VIII-a trebuie să facă un efort suplimentar să meargă la un liceu din cel mai apropiat oraș. Infrastructura școlară din mediul rural nu a mai fost dezvoltată de pe vremea când învățământul obligatoriu se limita la opt clase. Numărul elevilor care învață în mediul rural nu este cu mult diferit față de cel al celor care învață la oraș: anul acesta, din cei 172.531 de elevi înscriși la Evaluarea Națională (examen susținut la finalul clasei a VIII-a), 59% proveneau din mediul urban, iar 41% din mediul rural, diferența numerică fiind de aproape 32 mii de elevi.” (cf. articolului: Infografic Monitorul Social: Media abandonului școlar timpuriu în România, cu 6% mai mare decât media europeană și departe de obiectivele asumate prin Strategia Europa 2020– 22 iunie 2020) Criza Covid a dus cu siguranță la creșterea ratei abandonului școlar și la limitarea accesului la educație pentru mulți copii din România.
Vom vedea în cele ce urmează că în zilele noastre cele mai importante cauze care conduc la abandonul școlar sunt aceleași ca și în anul 1936: dificultățile materiale ale părinților și necesitatea intrării timpurii a copiilor pe piața muncii.
 |
| Începe școala... |
Una dintre cauzele principale ale abandonului școlar este conform UNICEF ROMÂNIA intrarea pe piaţa muncii: “Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca barman, de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de activităţi aducătoare de venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie. O soluţie pentru cei care au nevoie să muncească ar putea fi promovarea unor modele comune din ţările vestice, şi anume implicarea liceenilor ce au nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi aducătoare de venit pe perioada vacanţelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de baby-sitting pentru o seară.”
Un dialog dintre reporterul interbelic Lory Panaitescu-Zătreni– autoarea articolului publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – și Mitică a lui Corbeanu, un adolescent din perioada interbelică, ne confirmă că și acum 80 de ani “intrarea pe piaţa muncii” era una dintre cauzele importante care duceau la renunțarea la continuarea studiilor:
- Merg pe treişpe la Vinerea Mare...
- Aşa... Eşti om mare acuma...
- Ihă...
- Şi ce o să-ţi dea taică-tău de Vinerea Mare?...
- Nic (nimic)... Ce să-mi dea... Că nici n'o să fiu acilea... Plec la oraş că începe şcoala...
- la te uită !.. Pleci la şcoală la oraş...
Băiatul râde de naivitatea mea.
- Nu cucoană.... Mă duc să slujesc la crâşmă... Fusei şi anu' trecut...
- Dar tu n-ai terminat şcoala, Mitică...
- Ttt…
- Cât a mai rămas să faci?
- Păi... nu ştiu.
- Cum se poate să nu ştii?.. la spune, cât a mai rămas?
- Un an...
- Ei, tot ai făcut ceva... Şi când pleci?
- Acu!... Să scrie taica de la oraş, că dacă rămân mă ia la şcoală...
- Şi ţie nu-ţi place la şcoală?...
- Ba îmi place... Da' trebuie să fac de bani...
- Iei bani mulţi la crâşmă?
- Iau... adică îi ia taica...
- Şi ce faci tu acolo?
- De toate... Nu e greu... Da' nu prea dormim că ne sculăm de noapte şi facem de culcat tocmai pe la unșpe-douășpe dupe înserat...
- Dar... în ce loc e crâşma aia?...
- Nu ştiu...
- Cum se poate să nu ştii? Vai de mine, Mitică, păi tu eşti deştept... Să zică aşa un prost, nu tocmai tu...
- Pă strada Măgurele...
- Ştii si numărul?
- 37...
-Bravo, Mitică!...
Sunt mii de Mitică al lui Corbeanu în judeţ şi în toată ţara, zeci de mii: unii cu un an rămas, alţii cu doi şi alţii cu trei. Din cele 7 clase cât are învăţământul sătesc, nici jumătate din copiii care păşesc peste pragul celei dintâi nu ajung în băncile ultimei.”
 |
| Vasile lustragiul |
Modelul educaţional oferit de părinţi (cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase) precum și încrederea scăzută în educaţie sunt semnalate de UNICEF ROMANIA ca fiind și ei factori importanți care duc la abandonarea studiilor. Care era situația în perioada interbelică aflăm din același articol publicat în anul 1937:
“Cauzele sunt multiple. În primul rând trebuie înscrisă pasivitatea ţăranului - de multe ori rezistenţă făţişă - în a-şi trimite odrasla la „şicoală", — cum zice el.
— Că doar nu-i trebuie carte ca să vadă de vite...
În ciuda progresului, ruralul consideră şcoala un lux şi o sarcină. Copilul, lipsind de-acasă, îl frustrează de un ajutor real pe care conta. Şi, în plus, e un atac discret la punga lui subţire, căci e silit să-i cumpere cărţi. E partea cea mai gravă: să scoată el din nodul ştergarului banul lui muncit şi adunat cu răbdare în zile de lipsuri şi de trudă ca să-l dea pe cărţi şi pe caiete, e o adevărată tragedie, un chin, o smulgere din făgaşul raţionamentului pe care şi l-a însuşit de la bătrâni, cu care se identifică în marea masă a celor mulţi şi asemenea lui şi pe care numai „domnii" nu îl inţeleg.
Pe de altă parte progresele copilului sunt lente şi se vădesc părinţilor abia după ani de aşteptare. E şi normal să fie aşa, căci micul ţăran, când vine la şcoală, trebuie format din toate punctele de vedere. Nu e vorba numai să-i pui abecedarul în mână şi să-l inveţi a ceti; trebuie să-i frămânţi sufleţelul şi mintea ca pe un aluat, cu străşnicie şi stăruinţă, în aşa fel încât, cu toate că acasă este altfel, şcoala să-i dea o structură intimă nouă şi o înfăţişare exterioară deosebită. Învăţătoarea de pildă socoteşte un mare succes când elevul sau eleva ajunge să înlocuiască pe “Fă, doamnă…" cu un termen mai ales şi pe ,,tu" cu dumneata. Părinţii însă, ei înşişi puţin eclectici în expresii, nu preţuiesc asemenea roade. În fine, când după trei-patru ani, odrasla scrie şi citeşte mai mult sau mai puţin bine, o trag de la şcoală să înveţe să fie om, adică plugar.”
Despre încrederea părinților anului 1936 în sistemul de învățământ același articol spune: “Se întâmplă, foarte adeseori din păcate, ca micuţii să facă 7 ani de şcoală şi rezultatul să fie aproape nul. Nu din pricina lor, nu e vorba de capacitatea lor de pricepere. Copilul, fie chiar şi cel mai greu de cap, sfârşeşte totuşi prin a-şi forma bagajul de cunoştinţe cerut dacă dascălul ştie şi vrea să stăruie. Școala însă nu le poate da nimic, căci n’are zestrea utilă, n’are aparate de experiență, n’are laborator, n’are teren de aplicație, n’are nici măcar dascălul de specialitate, acel the right man in the right place imperativ al timpului nostru. Și atunci?... Cursul complementar menit să dea roade atât de frumoase e de fapt o vreme irosită zadarnic și un prilej de înveninare a raporturilor dintre copii și săteni. (…) Se pune însă întrebarea: Ce ai făcut tu, Stat, ori tu, iniţiativă particulară pentru ca învăţământul supra-primar să fie atrăgător şi de folos pentru viitorii cetăţeni de mâine? Tu, legiuitor, ai pus în lege: „De la promulgarea acesteia în timp de 5 ani, absolut toate şcoalele primare să aibă 7 clase"..., dar nu te-ai îngrijit şi de mijloacele necesare pentru înfăptuire. Ai lăsat în grija învăţătorilor închipuindu-ţi că entuziasmul lor realizează opera.
 |
| Lăsați copii să meargă la școală! |
Este adevărat că, în majoritate, învăţătorii fac învăţămantul complet; însă strădania lor e fără rezultate, căci nu se poate face curs supra-primar fără personal anume pregătit, fără săli înzestrate cu tot confortul, fără biblioteci potrivite nevoilor satului, fără ateliere practice regionale, fără câmp de muncă şi şi experienţe agricole, fără unelte; - în fine fără întregul arsenal care, mânuit de oameni pregătiţi şi inimoşi, să dea rezultate vădite, asigurând programul şi făcând ca şi părinţii să capete încredere în şcoală.”
Voi încheia repetând îndemnul reporterului interbelic, atât de actual și astăzi:
“Lăsați copiii să meargă la școală !”
Pentru că “smulși de la lumina ce o primeau, copiii uită repede tot sau aproape tot ce au învăţat. Mintea lor fragedă care începuse a se deprinde cu cărările drepte ale judecăţii, prinde iar obiceiul şmecheriei ocolite şi a supunerii prefăcute. (...) Şcoala neterminată nu i-a putut transforma pe deplin. Nu sunt nici larve, nici fluturi. Le-a dat aripi, dar nu pot zbura. Abia de pot face un salt, din când în când, ca să cadă pe o floare sau pe un spin.”
Surse:
- articolul “Lăsați copiii să vie la școală” – semnat Lory Panaitescu-Zătreni - publicat în revista “Realitatea ilustrată” - numărul din 15 septembrie 1937;
- articolul “Abandonul școlar timpuriu: cauze și posibilități de prevenire”publicat pe http://www.unicef.ro