“În mijlocul Capitalei noastre pline de praf, de gropi și de fum de automobil, se găsește o oază, așezată parcă dinadins în calea trecătoritor, tocmai pentru a fi ocolită. În vuietul acestui «mare oraș» cetățeanul plictisit găsește un colt de linișite, iar ochiul îndrăgostit de natură o găsește darnică și variată: gradina Cișmigiu”. Acestea sunt primele cuvinte dintr-un articol dedicat Cișmigiului – publicat de revista „Ilustrațiunea română” în anul 1929. Cuvintele scrise acum aproape un secol caracterizează și astăzi Cișmigiul – asta probabil pentru că regina grădinilor din București a știut să-și păstreze prospețimea și farmecul tinereții. Am scris mai demult despre Cismigiu – cea mai frumoasă grădină din București. În articolul “Grădina Cișmigiu – de două secole în centrul Bucureștilor” v-am povestit pe scurt istoria grădinii. Astăzi o să spun doar cum era ea prin 1929: „un paradis la îndemâna oricui”. Un paradis în care, în anul 1929 tocmai se deschisese un „pavilion al apelor minerale”:
 |
| 1929: Pavilionul apelor minerale din Cișmigiu |
„O avem de mult în mijlocul Capitalei noastre și poate că vă va mira că printre atâtea subiecte la ordinea zilei, noi înțelegem să vorbim de ea. E veche dar e veșnic tânără și nouă. Și dacă este adevărat că un parizian veritabil n'a vizitat niciodată muzeul Louvre, putem spune fără să greșim, că nu e un bucureștean get-beget, acel care n'a călcat niciodată prin Cismigiu!
Așa e omul: îi place ceea ce e mai depărtat și mai irelizabil. Cișmigiul este frumosul la îndemâna tuturor. Și tocmai pentru că, pe porțile lui largi, primește, ca un adevărat democrat, pe oricine vrea viziteze, Cișmigiul este ocolit de «lumea bună» din snobism. (...)Este inutil să spunem că natura ar trebui, prin măreția ei, să egaleze diferențele efemere de ranguri și condiții. Este inutil pentru că la noi concepțiile sunt prea înrădăcinate și prejudecățile prea mari. Suntem convinși că timpul va face dreptate acestei ocolite grădini și atunci vom putea sorbi în liniște un pic de aer și o clipă de odihnă fără să ne mai gândim la... ce va zice lumea...
 |
| În așteptarea unui pahar cu apă minerală |
Vom admira atunci minunata alee a trandafirilor, veșnic înflorită și nouă, ne vom opri în fața mărețelor construcțiuni florale executate de un ochi de artist pe care regretăm că nu'l cunoaștem spre a'l felicita din inimă.Vom ajunge pe malul lacului pe care bărcile se mișcă alene, ducând ușor idile, speranțe sau singulare deziluzii.
Și în reflexul soarelui strecurat printre crengi, pe apa liniștită, vom odihni privirea noastră încărcată de imaginile confuze și grăbite ale vieței de oraș. Atunci de abia, vom putea înțelege ce minunată inspirație au avut acei care au plasat în acest fermecător colț de rai pavilionul de ape minerale, pus la îndemâna celor cărora punga nu le permite, dar sănătatea le ordonă, să facă vilegiatura în condițiunile cele mai ieftine, rămânând în București.
În răcoarea proaspătă a dimineții, vezi figuri galbene, supte de boală plimbându-se încet pe alei cu paharul de apă minerală în mână. Tratamentul e urmat cu sfințenie și o putem afirma, fără să greșim, că este de cele mai multe ori încununat de succes. Iată de ce pe fața tuturor celor ce vin «să-și bea apa» în Cimigiu vezi o doză de speranța mai mare ca de obicei și poți ghici fără greutate, că nu numai apa miraculoasă și-a făcut efectul, ci și natura generoasă răspândită din plin în grădina Cișmigiu.”
 |
| Citind știrile |
Sursa: articolul „Cișmigiul” apărut în numărul din 1 august 1929 al săptămânalului “Ilustrațiunea română”– citit în Biblioteca Digitală a Bucureștilor