Vodă Carageasau principele Ioan Gheorghe Caradja (n. 1754 la Constantinopol; d. 1844 la Atena) a fost un domnitor fanariot al Țării Românești (1812-1818). A devenit faimos datorită epidemiei de ciumă izbucnită în anul 1813 în Muntenia (vestita „ciumă a lui Caragea”) dar și datorită incendiului izbucnit în prima noapte pe care a petrecut-o în București. În timpul acestui incendiu a fost mistuită de flăcări reședința domnească din Dealul Spirii (Curtea Nouă). Același Vodă Caragea a fost cel care a emis primul cod de legi din Țara Românească („Legiuirea Caradja”). Ce știe mai puțină lume despre domnitor este faptul că era un mare iubitor de femei și că abuzurile lui și ale fiului său, beizadeaua Costache, erau un subiect de scandal la începutul secolului al XIX-lea. Când punea ochii pe câte o nevastă, Vodă îi trimitea soțul „într’o slujbă depărtată, la trebuință îl și surghiunea, și atunci lua cu dânsul câțiva arnăuți și se introducea la femeia pacientului cu voie, fără voie” – relata Ion P. Licherdopolîn „Bucureștii” (1889). Același istoric ne povestește câteva dintre isprăvile fiului lui Vodă:
 |
| Bucureștii în vremea lui Caragea |
„Beizadea Costachi, tânăr frumos, nu avea altă ocupație decât să scoată din fire pe cucoanele tinere și plăcute. El se înhăitase cu câțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. O dată, fiind urmărit de bărbatu’uneia din conchistele sale cu care se plimba în trăsură, și văzându-se strâmtorat de aproape, scoate pistolul și trage să împuște pe soțul trădat; glonțul nimerește în unul din caii lui, calul cade din ham și beizadeaua scapă cu chica de topot. A doua zi femeia adulteră erea isgonită de sub streașina conjugală și lăutarii improvizau cântecul: C...vă ai fost, c...vă să fii, / La mine să nu mai vii!”. Trebuie precizat că această întâmplare avea loc în vremuri în care moravurile societății erau înca deosebit de stricte. Chiar în codul de legi a lui Caragea erau prevăzute pedepse aspre pentru adulter: „Cine preacurvește cu muiere măritata să se osândească la surghiunie în soroc de doi ani.”(cf. „Legiuirea Caragea” – Dem. D. Stoenescu – 1903). Despre pedepsele primite de tinerii care „aveau de-a face cu femei măritate”, pedepse la care erau supuși chiar de către soții încornorați, nu pot să vă spun decât că erau... aspre:
 |
| Vodă Caragea |
„Măcelarii luaseră obiceiu să umfle pe galanți cu teava ca pe berbeci și-i trimiteau acasă în căruță. Croitorii se serveau de foarfecele cele mari de tejghea. Un băcan, ce găsise un cuconas sub scară la nevasta lui, l-a uns cu catran din creștet până’n tălpi, i-a pus o pereche de coarne pe cap, l-a legat răstignit de mâini pe drug, i-a legat un caluș în gură și l’a luat în sfârcul biciului pe pod, de fugia lumea de dânsul ca de ucigă’l toaca. (...)Pe un alt cuconaș l-a uns cu miere pe piele și l-a lăsat o zi întreagă în prada muștelor și a viespelor”. (cf. Ion P. Licherdopol - „Bucureștii”). Severă în acele timpuri era și paza femeilor. În aceiași lucrare, Ion P. Licherdopol ne povestește că atunci „când o nevastă se ducea la o rudă, la o prietenă sau la baie ea era însoțită de două trei jupânese bătrâne și credincioase; fetele erau ținute și mai aspru: d’abia aveau voie să iasă în grădină și grădina era înconjurată cu zid 'nalt sau cu uluci de scânduri de stejar. Nici măcar pețitorii nu le vedeau până nu se ispravia vorba de căsătorie, încât ginerele nu era totdeauna sigur că a văzut bine fața logodnicei sale.”
Surse:
- „Bucureștii”- Ion P. Licherdopol (1889)
- „Legiuirea Caragea” – Dem. D. Stoenescu (1903)