Suntem din nou înaintea unor alegeri locale. În curând vom ști care vor fi noii conducători ai localităților în care trăim. Din păcate, în centrul atenției publice nu sunt planurile de dezvoltare ale localităților – mai mari sau mai mici – ci meschinele lupte din interiorul partidelor sau dintre partide. Acuzațiile de corupție pe care și le aruncă „cantindații” unii altora reușesc să umple paginile jurnalelor. Vor urma, sunt convins, valurile de promisiuni mai mult sau mai puțin utopice ale unor candidați fără viziune dar plini de fantezie. Și nu vom scăpa cred nici de tradiționalele sacoșe cu ajutoare ajunse în posesia alegătorilor într-o manieră mai mult sau mai puțin legală.
![]()
Nimic nou sub soare. România interbelică nu era foarte diferită din acest punct de vedere. Au fost perioade însă în care orașele noastre au fost conduse și de primari adevărați. Un astfel de “conducător de urbe” a fost Dem I. Dobrescu– primar al Capitalei între anii 1924 și 1934. Dem I. Dobrescu (nume complet Demetru Ion Dobrescu) a fost primarul care a reușit să preschimbe într-un timp record fața Bucureștiului și să transforme insalubra capitală a României în ceea ce românii numeau cu mândrie “Micul Paris”. Veți vedea însă - la finalul articolului - că nici măcar un astfel de primar nu a reușit să învingă “sistemul” și că “meritocrația” nu a fost nici atunci – la fel cum nu este nici astăzi - o caracteristică a societății noastre.
URBANISMUL CERE O METODA LOGICĂ
Dem I. Dobrescu, descendent al unei familii de intelectuali ardeleni, decan al Baroului București și președinte al Uniunii avocaților, a fost ales primar al Capitalei în urma alegerilor locale din anul 1929. Convins fiind că sistematizarea unui oraș nu se poate face în lipsa unui plan care să îi asigure o dezvoltare unitară, Dem I. Dobrescu a constituit o comisie de specialiști împreună cu care a elaborat un plan coerent de sistematizare al Capitalei. Dem I. Dobrescu avea convingerea că: “Urbanismul este arta de a da oraşelor frumosul şi utilul necesar vieţei moderne. Urbanistul este artistul care vede frumosul şi utilul unui oraş prin temperamentul său. De aceea fiecare urbanist concepe oraşul său deosebit de al celorlalţi urbanişti. Urbanismul presupune o metodă de realizare, pentru că nu este destul să ai o concepţie urbanistă; trebuie să ai şi un plan ordonat de realizare a ei. Metoda clară ajută realizările urbaniste pentru că transformările unui oraş merg mult mai repede şi mai bine atunci când transformarea se face după o metodă logică. Atunci o transformare deşteaptă altă transformare, întocmai după cum în geometrie o teoremă naşte altă teoremă.”
 |
| Dem I. Dobrescu în anul 1933 ținând un discurs de Ziua Apei la Snagov |
DE LA GIUBEAUA ORIENTALĂ LA BUCUREȘTIUL MODERN
Plecând de la convingerea că “oraşul este casa comună a locuitorilor lui şi trebuie să faci astfel încât această casă comună să ajungă la cât mai mult frumos şi la cât mai mult util, care să desfăteze şi să îndestuleze pe cetăţenii trudiţi de munca vremurilor noastre grele”, Dem I Dobrescu și-a asumat încă din primele luni ale “primariatului” său acțiuni ferme care au dus în scurt timp la multe “crâcneli” ale bucureștenilor: a interzis comerțul stradal (atunci au dispărut celebrii “olteni” de pe străzile Capitalei), a salubrizat Bucureștiul ridicând din oraș câteva mii de vagoane de gunoaie, a interzis scăldatul în Dămbovița (pe atunci cea mai importantă sursă de apă potabilă pentru locuitorii Bucureștiului).
 |
| Imagine din timpul reamenajării Pieței Cercului Militar |
Reacțiile nu au întârziat să apară. Dem I. Dobrescu a fost numit în primii lui ani de mandat “dictatorul”, “primarul târnăcop”, “tătarul de la primărie” sau “nebunul de la municipiu”. A reușit însă ca numai în câțiva ani să prechimbe aceste porecle în renume. Aceiași precupeți care la începutul mandatului adresau primarului petiții scrise în care protestau „că ce este cu atâta curăţenie” și în care se mândreau că ei „au trecut veacuri întregi de murdărie şi au trăit mai bine decât în curăţenie” îi cereau câțiva ani mai târziu aceluiași edil: “- Mergeţi înainte, Domnule Primar, pentru că omul nu se poate să vadă binele decât cu sila. Dacă mai ţineţi câtva timp, franţuji ne faceţi, Domnule Primar!”
În anul 1934 Dem I. Dobrescu declara pentru un articol publicat de revista “Realitatea Ilustrată”: “A trebuit să declarăm răsboi crâncen aspectului balcanic al oraşului nostru, să combatem obiceiurile orientale ale locuitorilor săi, să combatem murdăria şi meschinăria.Am căutat să dăm un aspect mai impozant străzilor şi pieţelor; am scăpat de murdărie; am eliberat strada şi trotuarul de barăcile de saci şi rogojini; am scăpat oraşul de bragă, de limonadă şi de grătare. În Bucureşti mai sunt colţuri urâte, dar am scăpat de colţurile oribile. Am început pavarea întregii Capitale cu asfalt la centru şi cu piatră la periferie, care va ridica enorm aspectul ei civilizat. Am început asanarea lacurilor, care va scăpa pe locuitori de friguri şi de oftică şi ne va da apă pentru spălarea canalelor. Este nevoie de a se organiza un târg de vite la Abator, iar transportul cărnii să se facă în camioane automobile higienice speciale. Deocamdată am scăpat de hodoroagele murdare care cărau seara bălegar şi dimineaţa carnea pe care o mâncam. Am dărâmat colţurile urâte. Am proiectat două parcuri noi; am luat de la Stat Grădina Botanică, care urmează să fie transformată în parc orăşenesc. Oraşul Bucureşti şi-a desbrăcat giubeaua sa orientală şi el constată cu mare satisfacţie că îi şade mai bine în haina elegantă a Occidentului. Am căutat să facem din Bucureşti un centru de atracţiune pentru vecinii noştri. Am căutat să fac legături de prietenie cu toate capitalele dimprejur. Am ajuns la schimburi de copii pe timpul vacanţei cu ţările balcanice şi cu excelente rezultate. Statul şi oraşul trebuie să atragă pe studenţii balcanici prin înlesniri de viaţă. Numai cultura unui popor poate să dea cuceriri adânci şi trainice.”
În anul 1934 Dem I. Dobrescu declara pentru un articol publicat de revista “Realitatea Ilustrată”: “A trebuit să declarăm răsboi crâncen aspectului balcanic al oraşului nostru, să combatem obiceiurile orientale ale locuitorilor săi, să combatem murdăria şi meschinăria.Am căutat să dăm un aspect mai impozant străzilor şi pieţelor; am scăpat de murdărie; am eliberat strada şi trotuarul de barăcile de saci şi rogojini; am scăpat oraşul de bragă, de limonadă şi de grătare. În Bucureşti mai sunt colţuri urâte, dar am scăpat de colţurile oribile. Am început pavarea întregii Capitale cu asfalt la centru şi cu piatră la periferie, care va ridica enorm aspectul ei civilizat. Am început asanarea lacurilor, care va scăpa pe locuitori de friguri şi de oftică şi ne va da apă pentru spălarea canalelor. Este nevoie de a se organiza un târg de vite la Abator, iar transportul cărnii să se facă în camioane automobile higienice speciale. Deocamdată am scăpat de hodoroagele murdare care cărau seara bălegar şi dimineaţa carnea pe care o mâncam. Am dărâmat colţurile urâte. Am proiectat două parcuri noi; am luat de la Stat Grădina Botanică, care urmează să fie transformată în parc orăşenesc. Oraşul Bucureşti şi-a desbrăcat giubeaua sa orientală şi el constată cu mare satisfacţie că îi şade mai bine în haina elegantă a Occidentului. Am căutat să facem din Bucureşti un centru de atracţiune pentru vecinii noştri. Am căutat să fac legături de prietenie cu toate capitalele dimprejur. Am ajuns la schimburi de copii pe timpul vacanţei cu ţările balcanice şi cu excelente rezultate. Statul şi oraşul trebuie să atragă pe studenţii balcanici prin înlesniri de viaţă. Numai cultura unui popor poate să dea cuceriri adânci şi trainice.”
PRIMARUL„RĂU DE SUFLET” ȘI “DICTATURA LEGALITĂŢII”
Dem I. Dobrescu știa că “marea problemă în urbanizarea unui oraş este urbanizarea oamenilor”. De aceea, pentru a rămâneîntr-o permanentă legătură cu bucureștenii, a constituit comitete cetățenești care aveau rolul de a spraveghea modul de aplicare a normelor impuse de primărie în domenii de mare interes pentru cetățeni: siguranța publică, sănătatea, comerțul. Aceste comitete puteau controla chiar și greutatea și calitatea pâinii vândute de brutari. În urma aplicării acestor măsuri bucureștenii ajunseseră să ceară comercianților o “dobrească” dacă voiau să cumpere o pâine corect cântărită sau o “dobrească de vin” atunci când solicitau un pahar de vin care să nu fie “îndoit cu apă”. La finalul mandatului „nebunul de la Municipiu” își amintea: “A contribuit ca să-mi formeze reputaţia mea de dictator şi rigida mea legalitate. Sub primariatul meu n’a fost nici o abatere fără sancţiuni: sancţiunea cădea automat şi mecanic, pe prieten ca şi pe adversar. N’a avut trecere excepţională la mine absolut nimeni. Nici un fel de intervenţie lăturalnică n’a fost cu ecou. Nu s’a întâmplat nici o revenire asupra vreunei hotărâri luate. N’am dat nici o rezoluţie unui prieten ca frate pe care să nu o dau şi unui duşman de moarte. Nu poate spune nimeni că s’a bucurat de favoarea mea. Cu modul acesta în cei cinci ani de primariat ai mei, n’a fost altă violenţă decat violenţa legii şi altă dictatură decât dictatura legalităţii. Dar am realizat mai mult cu entuziasmul decât cu dictatura mea legalitară. Nu poate fi realizator decât omul care vede viaţa în formă de icoane şi care se închină cu evlavie la icoanele sale. Totdeauna numai ce iese din inimă, merge la inimă. În al doilea an de primariat, unii oameni de la mahala îmi sărutau mâna, ca la popă, pentru că îi scoteam din noroi şi pentru că vorbeam cu ei ca om şi nu ca primar.”
 |
| Hotelul Frascati înainte și după "aliniere" și modernizare |
Același primar “dezvăluia” în anul 1934 cititorilor “Realității Ilustrate” câteva dintre mijloacele - mai puțin ortodoxe dar eficace - folosite pentru a reuși să “urbanizeze oamenii”: “Eu am făcut economie de durere omenească pentru că nu am luat decât forma aparentă a răutăţii. Când am găsit abateri grave generalizate, îmi căutam o victimă căreia îi aplicam pedepse grave. Cu modul acesta o făceam să ţipe tare, pentru ca să sperie ea pe ceilalţi. Anunţam la gazete condamnări fictive şi numeroase amenzi sălbatice. Cu modul acesta terorizam pe vinovaţi cu pedepse imaginare. De asemenea dam ordonanţe că voiu sparge butoaiele găsite pe trotuar şi că marfa va fi vărsată. Am spart un singur butoi, pe care l-am plătit, dar am rugat pe gazetari să mă atace ca şi cum aş fi nenorocit o sută de negustori. S’au şi dat diferite nume la ziare, dar fictive şi fără adrese. Am ameninţat că voi închide apa şi lumina cetăţenilor care nu-şi vor curăţa zăpada de pe trotuar. Nu am închis la nimeni nimic dar am rugat pe jurnalişti să mă atace, că aş fi închis si nenorocit zeci de contravenienţi cu magazine, cu bodegi, cu prăvălii, etc. Şi pe cât a fost posibil, am ajuns la rezultate practice mulţumitoare. Pentru ca să ajungă la marea disciplină cetăţenească, pusă de mine în anarhia generală cu aceste mijloace, orice alt primar ar fi trebuit să aibă la îndemână pedeapsa închisorii.”
CONSTRUIREA “MICULUI PARIS”
Realizările lui Dem I. Dobrescu în cei cinci ani în care a fost primar al capitalei pot fi considerate ca fiind cu adevărat unele spectaculoase. Între 1929 și 1933 au fost lărgite, aliniate și modernizate Calea Victoriei, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Calea Dudești, strada Colonel Ghica, Șoseaua Colentina, Șoseaua Pantelimon etc. Au fost reamenajate Piața Universității și Piața Cercului Militar. A fost amenajat în forma pe care o cunoaștem azi Dealul Patriarhiei – lucrările fiind finalizate “în doar 50 de zile și de nopți”. Trebuie să remarcăm faptul că pe pavajul care a fost pus în timpul acestor lucrări pe drumul care conduce către Patriarhie putem să călcăm și astăzi, deși au trecut aproape nouă decenii de atunci. În perioada acestui mandat au fost executate poate cele mai ample lucrări de pavare a străzilor – atât a arterelor centrale cât și a străzilor periferice – din istoria Bucureștiului. Au fost extinse rețelele de iluminat electric, de apă și de canalizare. Au început tot atunci lucrările de asanare și de reamenajare a lacurilor și a bălților bucureștene.
 |
| Pavaj montat în anul 1929 de pe drumul ce duce spre Patriarhie - pavaj care mai rezistă și astăzi |
"
 |
| Grup de case sociale pentru intelectuali din noul cartier construit în anul 1929 |
Toate aceste lucrări au fost finalizate doar în 5 ani deși lui Dem I. Dobrescu i-au fost puse numeroase bețe în roate atunci când voia să facă exproprieri sau să demoleze construcțiile care împiedicau realizarea proiectelor de modernizare. Multe antipatii i-au adus și solicitările de a fi interzise defrișările în pădurile mari care înconjurau capitala – păduri despre care credea că trebuie să intre urgent în patrimoniul primăriei. Atunci când oficialitățile îi puneau piedici, Dem I. Dobrescu apela la sprijinul cetățenilor:
CETĂȚENII DONEAZĂ PRIMĂRIEI
“Mi s’au dat de către cetăţeni de bună voie zeci de mii de metri pătraţi de teren gratuit. Numai din ambiţiunea de a se civiliza pe o stradă civilizată, am văzut bătrâni săraci cari şi-au tăiat singuri casele ca să se pună la aliniere. În acelaşi mod, am putut să realizez într’un an, pe toate căile de penetraţie, atât cât alţii n’ar fi aliniat nici în 20 de ani. O femeie săracă din calea Văcăreşti, care îmi oferise gratuit 200 de metri pătraţi, îmi spunea privindu-mă drept în ochi:
- Domnule Primar, taie în carne vie şi fă frumos.
Un primar care n’ar fi crezut în minunile inimii omeneşti, n’ar fi realizat nici un sfert, cu sărăcia generală şi cu formalismul legal.”
 |
| Parcul si plaja Snagov în anul 1933 după finalizarea lucrărilor de reamenajare |
Dem I. Dobrescu povestea în anul 1934: “Ca să ilustrez sistemele mele de lucru, voi termina cu două anecdote adevărate. Pe o stradă din sectorul de galben, o singură bătrână săracă nu voia nici în ruptul capului să dea teren gratuit ca să pot să aliniez. M’am dus eu la faţa locului şi s’a legat între noi următorul dialog, scos din observaţia că bătrâna conserva urmele adevăratei frumuseţi:
- Bine bătrâno, nu-mi dai d-ta puţin teren ca să-ţi fac aici o stradă frumoasă, frumoasă cum ai fost d-ta în tinereţe?...
- Ehei, maică, cu adevărat că am fost frumoasă – spuse bătrâna luminându-i-se faţa de amintiri — se uitau tinerii la mine ca la o poză.
În urma acestui dialog prietenesc, bătrâna mi-a dat terenul.
A doua anecdotă. După cel de al doilea an de primariat, cu dictatura mea legalitară şi aparentă, reuşisem să mă fac temut de cetăţeni. Lumea îmi spunea „tătarul de la primărie”, „primarul Kemal Paşa” şi „nebunul de la Municipiu” . Dar, cu toate aceste porecle, totuşi eram respectat şi aveam autoritate. În acest timp se prezentă la mine un partizan foarte supărat, care îmi spuse că s’a injurat şi că era gata să se bată cu un anumit adversar:
- Dar de ce? - îl intrebai eu.
- Nu pot să vă spun domnule Primar, că mi-e ruşine.
- Dar când te rog eu...
- Domnule Primar, spunea că... sunteţi nebun.
- Bine nenorocitule – îi răspunsei eu - eu lupt de doi ani ca să-mi fac reputaţie de nebun şi tu vrei să mi-o strici?”.
NICI O MINUNE NU ȚINE
Popularitatea “primarului târnăcop” a crescut atât de mult printre bucureșteni încât oponenții săi politici au apelat la toate mijloacele de care dispuneau pentru a obține înlăturarea lui de la primărie. Una dintre primele măsuri luate de I. G. Duca după venirea liberalilor la putere în anul 1933 a fost suspendarea din funcție a lui Dem I. Dobrescu (13 noiembrie 1933). Spre surprinderea tuturor, această suspendare a declanșat importante proteste în stradă ale bucureștenilor care cereau repunerea în funcție a celui numit în primii lui ani de mandat “nebunul de la Municipiu”. Pe moment Dem I Dobrescu a fost repus în funcție în 26 noiembrie 1933 – dar a fost eliminat definitiv de la primăria Bucureștiului câteva luni mai târziu (18 ianuarie 1934).
 |
| Dem I. Dobrescu - văzut de Victor Ion Popa |
Surse:
- articolul “Cum vor fi Bucureștii în viitor” –semnat Dem I. Dobrescu - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 19 februarie 1934
- articolul “Dem I. Dobrescu primarul Micului Paris” – semnat Voicu Hetel