În toamna anului 1937, la redacția revistei “Realitatea Ilustrată” se prezenta un tânăr berlinez “de vreo 35 de ani, înalt, bine legat, cu o frunte largă și abia bolborosind câteva cuvinte românești”. Nu era altul decât “dl. Rudolf Birnbach, un renumit reporter fotograf din Berlin”. În timpul întâlnirii avute cu secretarul de redacție, reporterul german și-a exprimat surprinderea pe care a avut-o descoperind “frumusețea și eleganța Bucureștilor”, “pe care – din auzite – îlcredea cu totul altfel”. Discuția din redacția revistei interbelice nu a rămas – din fericire pentru noi – doar una amicală. În numărul din 29 septembrie 1937, revista “Realitatea Ilustrată” publica un amplu fotoreportaj cu titlul “Surprizele pe care le încearcă un străin pe străzile Bucureștiului”. Vă invit să privim împreună fotografiile “luate” de reporterul Rudolf Birnbach pe străzile Capitalei, fotografii însoțite de comentariile de rigoare:
![]()
“Am fost invitat la o familie cunoscută care locuia într-un apartament dintr’un blockhouse. Priveliștea care mi s’a înfățișat ochilor, în momentul când am pășit la fereastră, a fost uimitoare: Jos de tot, strada părea un furnicar, iar pe celălalt trotuar se înălța un block tot atât de înalt și impunător ca cel în care ne aflam noi.
…Și de-a lungul întregului bulevard se înșiruie, unul lângă celălalt, block-house-urile… Asta e o trăsătură pur americană, căci în toate capitalele europene sunt block-house-uri, însă semănate ici, colo, printre clădirile vechi; niciodată nu vezi străzi întregi, mărginite de clădiri una mai înaltă și mai nouă decât cealaltă.
Din punct de vedere arhitectonic, blockurile bucureștene sunt mult mai vioaie și mai estetice decât cele americane, care, în majoritatea cazurilor, dau impresia unor clădiri fără viață. Bucureștii cresc vertical, nu orizontal ca alte orașe. Cu o ușurință uimitoare se dărâmă clădiri vechi, încă destul de solide, ca să se ridice în locul lor bloc-house-uri.”:
 |
| Bucureștiul văzut de sus |
“Se observă că în București se și lucrează. Lipscanii cu vitrinele și firmele lui, cu magazinele ticsite de mărfuri și clienți, face să te crezi încă o datăpe Broadway-ul new-yorkez”:
 |
| Lipscanii - "Broadway-ul" bucureștean |
De asemenea: “Plimbarea de dimineață și de după amiază ce Calea Victoriei este o curiozitate care impresionează plăcut pe orice străin”:
 |
| O plimbare pe Calea Victoriei |
“Amuzantă pentru străin e și plimbarea pe șoseaua Kiseleff din fiecare duminică dimineața. Bărbați, începând de la vârsta de 20 până la 70 de ani șed comod pe scaune și primesc defilarea doamnelor și a domișoarelor”:
 |
| Urmărind "defilarea doamnelor și a domnișoarelor" |
„Oricât ar fi omul de ocupat în București, găsește totdeauna timp să-și ia masa în liniște. Din această pricină, bucureșteanul, cu toată viața care-i pulsează în vine și cu tot temperamentul său vioi, nu este aproape deloc nervos, ca mulți alți locuitori din orașele mari, ci rămâne mereu gentil și serviabil”:
 |
| Bucureșteanul "găsește totdeauna timp să-și ia masa în liniște" |
După toate aceste laude însă, reporterul berlinez trebuie să constate și că: “Străinul obișnuit să vadă muncind numai oameni maturi, rămâne extaziat în fața sutelor de copii care muncesc pe străzile capitalei noastre”:
 |
| Copiii care muncesc... |
Imaginea nocturnă a Bucureștiului impresionează și ea pe reporterul interbelic: “O avere se cheltuie pentru curentul electric și pentru reclamele cu neon. Multe colțuri de pe bulevarde amintesc de broadwayul american”:
 |
| Bucureștiul interbelic - noaptea |