Ne-am oprit într-una dintre zilele trecute în faţa vitrinei cu jucării a Galeriilor Lafayette de pe Calea Victoriei. Ne-am amestecat împreună cu reporterul Ion Tik printre prichindeii care îşi lipeau cândva năsucurile de vitrina plină de tentaţii, frumos aşezate în jurul unui uriaş Mos Crăciun. Dar forfota cea mare era înăuntru – la raioanele cu jucării de la etajul magazinului. Ne vom aşeza acum, aşa cum v-am promis, într-un colţ ascuns al raionului şi vom spiona împreună această lume plină de freamăt şi de dorinţe. O lume atât de asemănătoare totuşi celei de azi. Chiar şi jucăriile sunt aceleaşi. Aproape aceleaşi: trompete, săbii, puşti, maşinuţe, păpuşi, animăluţe... Avem astăzi în plus doar jocurile video (sunt oare cu adevărat un câştig pentru copiii noştri?). În rest aceleaşi vise şi aceleaşi suspine. Doar că prichideii de ieri sunt astăzi bunicii noştri de azi:
 |
| Cel mai mare magazin din țară... |
“Un ascensor elegant, după chipul şi asemănarea acestor mari magazine, mă urcă la etajul în care sunt expuse, ca într’un minuscul paradis, mii de jucării… O mare de capete – copii în înfrigurarea ispitei rafturilor încărcate cu atâtea minuni pe care de atâtea ori le-au trăit în nevinovatele lor visuri – forfoteşte în dreapta şi în stânga. Copiii, grupuri-grupuri, privesc cu nesaţiu jucăriile pe care o mână generoasă le-a împrăştiat cu nemiluita, în toată prăvălia. Băieţi de toate vârstele fac cerc în jurul cailor, trompetelor, săbiilor, puştilor, soldaţilor de plumb; cei mai puţin războinici admiră animalele uriaşe de cauciuc, automobilele, jocurile de societate. Unul singur încearcă mecanismul unui negru care dansează şi care s’a încăpăţânat pentru moment să încremenească într’o atitudine ciudată.
Băieţii, ca de obicei, sunt mai zgomotoşi, şi vai de mamele care le-ar refuza ceva din acest fermecător paradis!
 |
| Vitrina cu Moş Crăciun a Galeriilor Lafayette - 1931 |
Fetiţele, din contră, sunt mai cuminţi. Ele examinează cu ochi mari, liniştiţi, cuprizători, lumea aceea de păpuşi. De toate mărimile, de toate culorile, de cauciuc, de porţelan sau de ceară, cu ochii verzi, albaştri, căprui, negri, îmbrăcate ca nişte mici prinţese, sau desbrăcate în cămăşuţele lor străvezii... Ici şi acolo crâmpeie de conversaţii în şoapte:
- Dacă mi-o cumperi, mămico, pe cea care doarme în raftul de sus, o voi îmbrăca cu ceea ce am eu mai bun, o voi mângâia toată ziua şi noaptea vom dormi împreună. Îi voi face culcuş de perniţe moi, să n’o doară capul şi plăpumioară de mătase albastră ca ochişorii ei... Îi voi pune un nume frumos şi vom fi două surori bune şi ascultătoare.
Într’alt colţ, o dolofană cu ochi de cicoare îşi convinge „colega” că cele două păpuşi pe care le are acasă au nevoie de una mai mare, una care să le fie...mamă:
- Am bucătărie, sufragerie, vase, dormitor şi Rodica şi Vivica – cele două păpuşele – au nevoie de o mamă...”
O MAMĂ CARE PLÂNGE...
„Mamele cu ochi înlăcrimaţi – aşa sunt mamele iubitoare – ascultă spovedaniile scumpelor odrasle în faţa acestor păpuşi a căror casă e într’adevăr un colţ de rai... Fetiţele se spovedesc în şoaptă, cu ochii strălucind de bucurie şi de mulţumire. Totuşi, în acest emoţionant şi gingaş decor, o doamnă care alege, tăcută, un număr de papuşi, îşi şterge pe furiş câte o lacrimă. O fetiţă, micuţă ca o păpuşică, priveşte cu ochii mari, întrebători... Doamna o priveşte lung, apoi îmbrăţişând-o, isbucneşte în plâns. Scena mută, duioasă, îşi găseşte o explicaţie în scuzele doamnei pe care i le adresează mamei micuţei:
 |
| Vise... |
- N’aş fi vrut doamnă... Mă iertaţi... Mă stăpânesc cât pot... Dar durerea mă biruie... Am avut şi eu, acum doi ani, un asemenea îngeraş... Într’o zi, Dumnezeu mi l’a luat... Am rămas cu păpuşile... Şi eu cumpăram altădată... Acum cumpăr pentru alţii, o amintire tristă şi o mângâiere...
Doamna, aproape transfigurată, ştergându-şi lacrimile, dispăru în mulţimea de cumpărători voioşi care-şi alegeau bucuriile de sărbători. Suflet de mamă. Numai mamele îşi pot da seama ce se petrece, în fiecare an, în sufletul acestei femei, în ceasul în care cumpără păpuşi, în amintirea îngeraşului care a urcat la cer...”
 |
| Tovarăşi de joacă |
RĂZBOINICII
„Într’un colţ, o spuză de ştrengari judecă un cal:
- Eu am unul mai mare, cu şa împărătească şi când îl tragi de urechi – nechează...
- Al meu e roib şi tot aşa de vioi... Parcă aleargă...
Un copilaş care deabia se ţine pe picioare încearcă să urce în şa. Copilul cade. Ceilalţi fac haz.
- Bun pentru cavalerie! Strigă un uscaţiv care de câteva minute încarcă o puşcă cu repetiţie...
 |
Un mic războinic îşi alege armele |
Mai zgomotoşi sunt cei care încearcă săbiile şi baionetele... Unul „încins” cu sabia scoasă schiţează un duel cu un licean, încântat să îi poată para loviturile. Domnişoara de la raion isbuteşte cu destulă greutate să convingă pe micuţii beligeranţi să-şi amâne războiul, până ce părinţii lor vor fi cumpărat armele...
În raionul cu animale, urşii, leii, pisicile, crocodilii, câinii, trăiesc în bună şi liniştită companie. Cumpărătorii sunt de regulă iubitori de animale: băieţi şi fetiţe. Iată unul micuţ, care desmeardă un superb urs polar. Micuţ cum e, ajunge sub gâtul animalului. Îi place blana albă ca zăpada şi înfăţişarea lui blândă. O fetiţă încearcă dinţii crocodilului:
 |
| "Magazinul cu jucării" al copiilor săraci: taraba din stradă |
- De ce sunt aşa micuţi, mămico? În carte am văzut dinţii lungi de tot...
- S’au tocit spune alta, ceva mai măricică; s’au tocit mâncând copii care nu sunt cuminţi...
La etajul Galeriilor Lafayette – în care un potop de lumină împrumută decorului o strălucire deosebită – expoziţia jucăriilor, sub miile de ochi iscoditori, s’a însufleţit ca prin farmec. Este viaţa şi bucuria atâtor micuţi, care’şi poartă mamele prin faţa atâtor ispite; este farmecul şi entuziasmul celor mai frumoşi ani, în faţa jucăriilor pe care copiii le admiră cu nesaţ...”.
Sursa: articolul “Într-un magazin cu jucării” – semnat Ion Tik– “Ilustrațiunea Română” numărul de Crăciun 1931- citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor