Despre reacția bucureștenilor față de lansarea modei rochiei pantalon am vorbit mai demult. Să știți însă că această "profundă inovație vestimentară" a declanșat o dezbatere aprinsă în societatea românească la începutul secolului trecut (nu doar în cea bucureșteană – după cum o să vedeți). În centrul acestei dezbateri nu erau doar vestitele "rochii-pantalon" ci și părerile împărțite cu privire la rolul și la locul femeii în societate. Mă voi rezuma astăzi la câteva articole din presa anului 1911 care au avut ca subiect noua modă. Articolele sunt selectate din săptămânalul umoristic bucureștean “Furnica”, din ziarul arădean “Tribuna” și din “Unirea - Foaia bisericească și politică”:
“Zilnic citim prin ziare că’n cutare oraș o doamnă, îmbrăcată cu rochie-pantaloni, a fost huiduită pe stradă, urcata într’o trăsură și trimeasă pachet la domiciliu. Să fie oare atât de obscenă această modă? Atunci cum rămâne cu pantalonii bărbătești?... Unde mai pui că rochia-pantaloni nici nu se încheie în față, ca și colegii masculini, fapt pentru care primăriile din lumea întreagă cheltuiesc milioane cu înființarea și întreținerea ‹‹pișoarelor›› de pe străzi. Interwievat asupra noii mode, amicul nostru Popescu a răspuns foarte scandalizat:
- Asta-i modă nemțească și ca atare sunt contra ei. Nu voiesc ca Europa să creadă că România e țară de homosexuali!
 |
Uneia care a rămas îndărăt cu moda: Funcționara de la water-closet (WC): -Poftiți în partea cealaltă, c’aici e pentru femei! |
Și când te gândești că majoritatea bărbaților judecă ca Popescu!
Un exemplu… auzit din gura a doua mahalagioaice vecine cu poarta. Țața Ghioala povestește lelei Zoițica:
- Și cum îți spusei, soro, boieru’ avea o ibovnică. Una d’alea, o cocotă, de! Cocoana află. Ca să-i prinză, într’o zi spune boierului că se duce cu trenu’ la mă-sa, la moșie, ca să-i mai ceară ceva parale din zestre. Boierul, care e un calic și jumătate, trimete un bilet la ibovnica lui ca să vie după prânz la el acasă, c’o așteaptă cu masa. La două după douăsprezece, cocoana pleacă la gară. Numaidecât hop și cocota îmbrăcată în gogeamite șalvarii de țigancă spoitoreasă. Se dă jos din trăsură și zdup în curtea boierului. Așa, ca la vreun ceas, se întoarce și cocoana, năpraznică ca un leu paraleu, intră val-vârtej în casă și să te ții chindie! Chiu! Vai! Fire-ai a dracului de…. Și câte alea toate! Dau fuga sa văd ce s’a întâmplat. N’apuc bine să mă reazăm de parmaclâcul porții, că ce să văd?... Ibovnica boierului fugind pe stradă, despletită și cu pantalonii în vine. Să leșini de râs nu altceva!
- Cu pantalonii în vine? Hotărât lucru; rochia-pantaloni nu-i nici estetică nici practică!” (“Furnica” – 3 martie 1911)
O modă ridicolă
"O modă ridicolă și fără cea mai ușoară eleganță aceste fuste-pantaloni. Mă mir că le zice așa: pantaloni pur și simplu ar ajunge. Să nu credeți că sânt altceva decât niște șalvari, așa cum poartă turcoaicele. Dar în vreme ce odaliscele nu le poartă decât între cele patru ziduri ale haremului, americancele și o parte din pariziene se fudulesc cu ele pe stradă ziua în nămiaza mare. Ce modă insipidă! Dar e moda, n'ai ce-i face! Snobii își au reprezentanții ei pretutindeni. Bărbații se opun din toate puterile lor acestor costume dizgrațioase. Parisienii sânt spre lauda lor și în ceea ce privește eleganța, hotărât reacționari.
O anecdotă nostimă e tipărită în toate ziarele parisiene. V'o comunic, iubiți cititori. O doamnă din înalta societate, tânără și frumoasă, și-a comandat fără știrea soțului o ridicolă fustă-pantalon. Cu ocazia unei vizite pe care era s'o facă împreună cu soțul său, ea înnoi odiosul costum. Dar, ascunși sub lunga manta de catifea, șalvarii scăpară de investigația bărbatului. În anticamera casei unde se duceau să facă vizita, doamna, schițând un zîmbet neliniștit, își descheie mantaua ațâțând bietului soț stupefiat un adevărat costum de odaliscă. Ea socotea că bărbatul ei n'avea ce face în fața unui fapt desăvârșit și că va trebui să cedeze.
- Foarte bine, zise soțul cu răceală, dacă îți scoți mantaua și intri fără ea în salon, îți jur că-mi scot și eu redingota și mă prezint numai în mâneci de cămașă.
Doamna își păstră mantaua. A doua zi, la teatru, aceiași scenă. Și rochia pantalon fu părăsită grație energiei masculine, pe care dorim ca toți parizienii s'o imiteze față de ridicolele exigențe ale soțiilor lor." (“Tribuna” – Arad – 22 februarie 1911)
 |
Bietul Pavlică: - Ce dracu’ Pavlică, nu ți’e rușine să ieși așa pe stradă? - Ce să fac, coane Alecu? De când e moda ca și doamnele să se îmbrace în pantaloni e singurul mijloc să mă deosebesc de ele! |
Trăiască fusta-pantalon!
"Ce glumă proastă! Jos cu academia cumințeniei, trăiască fusta-pantalon! Și de ce nu, mă rog? Dacă moda, evolutiv, vine să schimbe îmbrăcămintea, pentru că rolurile par a se fi schimbat de mult. Senzația actuală la Paris fiind fustele domnilor și pantalonii cucoanelor. Ultima creație a modei masculine este lărgimea considerabilă a pantalonilor, care se apropie în contururi de fustele împiedecate. Ei bine, geniul creator al modelor feminine a răsturnat de data aceasta socotelile de acasă şi a scos în târg cea mai potrivită formă pentru complectarea emancipărei femeilor: rochiile-pantaloni. Și să mai zici că ilustrațiile de bâlci, cu bărbați ce împing căruțurile copiilor și femei în pantaloni, cu monoclu, sânt închipuiri de domeniul unei fantezii brutale." (“Tribuna” – Arad – 5 martie 1911)
Ce timpuri, ce moravuri!
"Dl. Disescu, renumit advocat și jurisconsult, fost și poate viitor ministru de culte, într'o conferință la Ateneu, a susținut chiar că femeia are drept să fie și episcop și preot și cum Americanii au păstori femei și cetisem că chiar și în Anglia au început protestanții cu pastori feminini, de ce n'am avea și noi în România, pe lângă femei prezidente de Parohii și femei păstorițe, după ce deja femeile au aci așa rol mare în mișcările actuale ale așa-numitului „scandal bisericesc"? Și apoi mai ținându-se în seamă și moda de azi și de mâine a femeilor, nu ar fi exclusă posibilitatea să vedem ceva modern în biserica ortodoxă de aci, adecă, predicând din ușa altarului sau de pe amvon o păstoriță cu pălăria sanctecler și cu rochia pantaloni! Apoi să nu strigi cu mâhnire: Ce timpuri, ce moravuri!?" ("Unirea - Foaie bisericească-politică"– Blaj - 18 Mai 1911)
Victimele modei
"Victimile modei: Zi pe zi ne vin vești despre eroinele moderne și odiseele lor în legătură cu rochia-pantaloni. În Paris, Berlin, Viena, ba chiar și în Pesta cea cu mofturi legendare: primele rândunele ale nouei mode au fost formal insultate. În Praga de ex. îndrăznind două inse a se plimba pe stradă în noul costum, plebea indignată le-a împresurat cu înjurături și alte ofense, așa încât sărmanele Eve au fost nevoite a-se refugia într'o casă." ("Unirea- Foaie bisericească-politică"– Blaj 11 Martie 1911)
 |
Moda de mâine: Aveți puțintică răbdare, domnilor: După “rochia-pantaloni” fatal va trebui să urmeze “rochia ciorapi” (a venit în... 2017 se pare) |
Ca să încheiem într-o notă amuzantă, voi da din nou cuvântul lui Cyrano– redactor al revistei “Furnica”:
MESAGIUL ȘI ROCHIA-PANTALONI
Vorbe’n vânt, vreme pierdută
Cu Mesaju’n parlament,
Când mesajul nu discută
Cel mai grav eveniment!
Chestiunea cea mai gravă
La latini, anglo-saxoni,
La mongoli, la rasa slavă...
E azi rochia-pantaloni.
Ce rușine, Românie!
Cum se poate, în Mesaj,
Moda asta să nu fie
Pomenită’ntr’un pasaj?!
Azi în țara românească
Nu-i birt, stradă, club, salon,
Unde să nu se vorbească
Despre rochia-pantalon!
Tocmai Parlamentul țărei,
Tocmai oamenii de Stat,
Tocmai ei s‘o dea uitărei?!
Este trist ! Și e ciudat !
Astăzi, când conul Petrake
Îi dă zor că-i democrat,
Și mai ales musiu Take,
De ce nu s’au pronunțat?
Cer, în două-trei cuvinte
Să ne spuie ce gândesc
Despre noua’mbrăcăminte
A sexului femeesc!
Ce-i mai grav, însuși Pavlică,
Distins ambisexual,
În Senat n’a spus nimică!
Asta’mi pare colosal!!!
În ceea ce mă privește
Regret că’n acest moment
Când tac toți cum tace-un pește
N’am fost eu în Parlament!
Pe șleau mi-ași fi spus părerea:
Eu sunt reacționar,
Vreau să se’ntoarcă muierea
La costumul legendar!
Rochia jos! Jos pantalonii!
Rochia-pantaloni jos!... Eu
Nu votez cu filfizonii,
Eu votez cu… Dumnezeu!
Filfizonii vor progrese,
Revoluții cu orice preț,
Dar reformele adese
Au caracter cam glumeț.
Reacționar la toartă,
Eu declar că nu aprob
Modele ce azi se poartă…
Jos modernul garderob!
Eu aprob costumul care
Dumnezeu i l-a croit
Primei dame ce sub soare
Ca o floare-a răsărit.
Da, costumul Evei! Iată
Care-i cel mai bun veșmânt!
Este moda inventată
Chiar de-al lumei Tată Sfânt!
Stofe, horbote și funde,
Pe un trup fermecător,
Sunt ca norul ce ascunde
Astrul blond strălucitor!...
(“Furnica” – 30 martie 1911)
 |
Petrecere câmpenească în rochie-pantaloni: - Domnule Popescu, ce faci?... Eu ți-am acordat un “tur” de vals, nu un tur de pantalon! |
Desenele umoristice cu leit-motiv-ul "rochia-pantaloni": publicate în numere apărute în anul 1911 ale revistei “Furnica”.