În seara de dinaintea jocului
Ajunsă la vârsta la care inimioara îi freamătă de dorul unui flăcău, Anuța începe să aștepte cu tot mai multă nerăbdare Duminica și zilele de sărbătoare. Sunt acele zile în care Anuța are prilejul de a-și astâmpăra întrucâtva pojarul adunat în suflet. Anuța nu stă însă cu mâinile în sân în așteptarea horei din sat. În seara de dinaintea jocului “fata desface în două focul din vatră și între focuri pune o oală cu apă neîncepută, un ban alb și busuioc. Oala rămâne acolo până în dimineața următoare, la utrenie. Atunci o ia de acolo și o așează pe o farfurie curată în fereastră. Când trage întâia oară clopotul la liturghie, rostește de trei ori”:
![]()
- Bună dimineața, Râu de rouă, Râul lui Iordan! - Mulțumesc Dumitale, Fată frumoasă, Cu cosița groasă. Șezi pe scaun De matasă! - Ba! N’am venit Să șed Pe scaun de mătasă; Numai am venit, Să mă rog De Sfânta Maică Duminică, De Sfânta Maică Maria: Să mă spele Pe față, Pe brață, De urâciuni, De făcături, De trămisături, De la străini, De la vecini, De la verișori, De la verișoare, De la neamurile toate. Că mi-or pus: Pe cap Piele de țap, Pe mânușiță Piele de mâță, Pe trup Piele de lup, Pe tălpi Nojâțe de câine. | Când pe drum plecam: Țapii sbierau, Mâții se smiorau, Lupii urlau, Câinii lătrau, Cu smoală mă negreau, Toți de mine fugeau! Io plângeam, Mă văieram, Nime’n lume Nu m’auzea, Numai Sfânta Maică Duminica, Cu Sfânta Maică Maria, Din vâna cerului De’asupra soarelui. În toiag d’argint Se rezema, Pe mine’n brațe mă lua, În râul lui Iordan mă arunca, În lapte dulce mă scălda, Cu brâu roșu mă’ncingea, Cu stâlp de busuioc mă freca: Pe cap, Pe după cap, Să cad la toată lumea cu drag, La oamenii cei bătrâni Cu cinste și omenie, Și la juni cu dragoste mare. Și-mi punea în cap Un mac, Pe mânicele Stele mărunțele, Să se uite Toată lumea la ele. (1) |
Farmecul fiind săvârșit, Anuța se “înschimbă” în hainele cele curate, se împodobește cu flori proaspete și parfumate, ca să fie și mai mândră de cum este, se stropește apoi cu apă descântată și pleacă plină de speranță la joc. Ea e convinsă că, odată făcut ritualul știut doar de ea, flăcăii se vor înghesui în jurul ei să o cheme la joc. E sigură că și Ionică al ei va fi printre ei. Dacă vede că Ionică nu se înghesuie să intre în vorbă cu ea, în zilele următoare se roagă Anuța de mamă-să cu lacrimi de foc în ochi să renunțe la cocoșul cel năzdrăvan și cu pene roșii în coadă. Mama nu poate să rămână de piatră în fața unei suferințe atât de amară și ia subsuoară cocoșul cel nevinovat și merge împreună cu Ana la baba Rada – femeia cea pricepută în a face și a desface de dragoste. “Cum-că descântecu-i de leac, nu se mai îndoiește nici o babă, fie ea și numai de 99 de ani”. Baba primește de la fată cocoșul și cu el în mână– cântărindu-l parcă - zice descântecul:
Sări cocoș, Pe coș, Cu ciocul de oțel, Cu ghearele de fier, Aripile de-aurel! Nu sări pe coș, Ci pe partea Anei. Să te duci la Ionică, Cu ciocul să-l ciocănești, | Cu ghearele să-l gherăești, Cu aripile să-l tărăpești Și la Ana să-l pornești! În vis să-l visăm, Aievea să-l vedem. Să nu poată mânca, Nici lucra, Nici sta, Până la Ana nu va pleca! (1) |
Mătrăguna și dragostea
Ionică al nostru nu poate să rămână insensibil la atâtea farmece de dragoste. I se aprind și lui călcâiele după Anuța, căreia i-a furat într-o seară o dulce și pătimașă sărutare. Dar inima parcă nu îi dă ghes încă ghes să se însoare. Anuța e însă hotărâtă și știe ce are de făcut: “se duce la un fir de mătrăgună, se pune în genunchi și zice de trei ori la rând, în trei vineri seara, acest descântec; totdeauna când gată descântecul îi dă câte o bucată de carne, de pâine și de sare. Iar când se depărtează mergând către casă știe că nu-i iertat ca să se uite îndărăt”:
Mătrăgună, mătrăgună, Floare frumoasă și bună, Auzit-am auzit Că mult bine ai făcut, De ți-a mers vestea, Și povestea, Că multe boli ai vindecat Că din pat betegi ai ridicat, Că mulți feciori ai însurat Și multe fete ai măritat. Ascultă-mă, Mărită-mă, Că de mi asculta, De mi mărita, Bunătăți ți-oi da: O oală cu lapte acru Să te ferească de dracu, Și una de lapte dulce De la care dracu’ se duce. Tu scumpă mătrăgună Mărită-mă’n astă lună, Că de mi mărita Miere de stupi ți-oi da, Cu bine te-oi ținea Pe lângă casa mea. | Iarna te-oi acoperi, Primăvara te-oi plivi, Vara te-oi îngriji, Frumoasă te-i ivi, Și frumoasă-i crește. Cu toții te-om griji, Scumpă mătrăgună. De mi mărita, Vinars ți-om da Cu vadra, Și bine te-oi ospăta La nunta mea. Bine te-oi ținea eu La ospățul meu C’o cupă de zeamă Fiartă, nefiartă, C’on font de carne, Fript, nefript, Să ști că te-am omenit. Na un pic de carne C-un pic de pâine Să ai până mâine, Și un pic de sare Șă-ți fie de cale. Mărită-mă draga mea, Că de mult mi-o trecut vremea! (2) |
Descântec de "aducere înapoi a bărbatului"
Credeți că problemele de dragoste ale Anuței s-au terminat odată cu hora din biserică și cu ritualicul “Isaia dănțuiește” cântat cu mult patos de popa din sat? Vă înșelați! Anuța e e acum femeie măritată și știe ce are de făcut. Dacă lui Ionică i se aprind călcâiele și își pierde nopțile pe la vreo vădană cu vino-ncoa: “ia un sbicuț de cânepă, împletit în trei scordi, se duce în grădină unde se îndreaptă cătră lună și zice de trei ori acest descântec în trei zile după olaltă” (doar în nopțile cu lună plină, bineînțeles)…
Lună luniță, Doamnă domniță Cu fața albă La lume dragă, Toate le vezi Pe mine mă vezi Că’s supărată, Că’s întristată, Ori beteagă, Că m’o lăsat Ionică cel drag. Na ăst zbicuț, Sui în căruț, Mi’l adă oricum. | Ori supărat Ori voios, Ori sănătos, Că mi drag Ca ochii din cap. Lună luniță, Bună luniță, Firea-i cum îi fi Ad’ pe badea-aci Că de nu-oi muri!(3) |
 |
| Toarce lele, toarce, toarce, Pân bădița s'o întoarce... |
(1) E. Hodoș – “Descântece din Banat” – revista “Transilvania” - numărul din martie-aprilie 1911
(2) Theodor A. Bogdan – “Descântec de măritat” – “Revista ilustrată” - numărul din 15 ianuarie 1901
(3) Theodor A. Bogdan – “Descântec de dragoste” – “Revista ilustrată” - numărul din 15 martie 1901