Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost iniţiatorul primelor reforme importante care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Legile care au finalizatprocesul de dezrobire al romilor (1856), reforma fiscală (1861), secularizarea averilor mănăstireşti (1863), reforma agrară şi împroprietărirea ţăranilor (1864) nu au fost însă pe placul unor părţi importante şi influente ale societății românești şi au dus - în cele din urmă - la constituirea “monstruoasei coaliţii” care a pus la cale abdicarea forțată a Domnitorului din anul 1866. Această adevărată ură împotriva Domnitorului Alexandru Ioan Cuza avea să rămână înrădăcinată multe decenii în pătura conservatoare aflată la conducerea ţării. O dovadă este şi povestea mai puţin ştiută a statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care se află azi în faţa Palatului Primăriei Municipiului Craiova.
 |
Statuia lui Cuza în piaţeta dintre hotelurile Minerva şi New-York |
Iniţiativa amplasării unei statui a Domnitorul Alexandru Ioan Cuzaîn Piaţa Unirii din Craiova a aparţinut deputatului de Dolj Mişu Pop–Lăcriţa, subscripţia publică pentru strângerea de fonduri în acest scop fiind iniţiată în anul 1912: “Iniţiativa ridicării statuii lui Cuza Vodă pe una din pieţele centrale ale Craiovei aparţine d-lui Mişu Pop–Lăcriţa, fost deputat de Dolj de mai multe ori, care a ţinut să arate recunoştinţa oltenilor pentru faptele măreţe ale marelui Domnitor, faţă de operele sociale de covârşitoare importanţă ca: secularizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi perfectarea desrobirii țiganilor, care deşi fusese legiferată au câţiva ani mai înainte de un alt Domnitor român, din cauza împotrivirii unor cercuri interesate, prea influente, nu fusese aplicată. (…) Pentru aceste umanitare şi categorice reforme sociale, se ştie că Domnitorul Cuza şi-a atras ura unei bune părţi din protipendada ţării, stăpânită încă de idei sociale refractare, cu toată influenţa şi împotrivirea celor care determinaseră revoluţia de la 1848. Această ură împotriva primului Domnitor al Principatelor Unite, s-a perpetuat până acum câţiva ani, făcând timp îndelungat ca nobila iniţiativă a d-lui Mişu Pop-Lăcriţa să nu se poată realiza mai curând. Oltenia lui Tudor Vladimirescu, primul care a ridicat steagul dreptăţii sociale cu pandurii lui recrutaţi din Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Romanaţi, a avut în acelaşi timp şi pe marii latifundiari care natural erau potrivnici reformelor desăvârşite de Cuza Vodă, purtându-i pică ani îndelungaţi după dispariţia lui. Din această cauză, tocmai în capitala Olteniei, iniţiativa d-lui Pop s'a izbit de adversitatea unei bune părţi a oficialităţilor, aşaîncât aproape întreg costul lucrării a fost suportat personal de iniţiator, de rude şi de prietenii lui apropiaţi.”
Ținând cont de dificultăţile întâmpinate de iniţiator în strângerea fondurilor necesare pentru ridicarea statuii, sculptorul italian Raffaello Romanelli a fost de acord să toarne în bronz doar o copie a statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, al cărui autor a fost de asemenea, moumentul din Craiova urmând să fie realizat fără să aibă în faţa soclului figurile alegorice și ale oamenilor politici din vremea lui Cuza care completează monumentul din capitala Moldovei. Deşi finalizată în anul 1912, statuia lui Cuza nu a fost amplasată într-o piaţă din capitala Olteniei decât câteva decenii mai târziu.
Articolul “Odiseia unei statui a lui Cuza-Vodă”, publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 19 februarie 1937– consemna: “Statuia a fost lucrată în atelierele artistului de la Florenţa. Adusă la Craiova, seria dificultăţilor a culminat prin opunerea oficialităţilor de acum un sfert de veac, care n'a voit să îngăduie aşezarea monumentului în Piaţa Unirii, adevăratul centru al Craiovei. Cel mai nimerit loc, atât prin numele ce-l poartă, cât şi prin putinţa de perspectivă ce da statuii. Toate stăruinţele iniţiatorului de a obţine pentru statuia Domnitorului Unirii locul central cuvenit au rămas zadarnice. Urgisirea memoriei primului reformator al operelor sociale din ţară continua sub această formă. D. Mişu Pop a depozitat statuia într’o remiza din curtea locuinţei d-sale din strada Sf. Dumitru în aşteptarea înlăturării urgiei faţă de memoria lui Cuza, aşteptare care s'a prelungit zeci de ani.”
Nici măcar în remiza din curtea locuiţei deputatului Mişu-Pop Lăcriţa statuia Domnitorului nu avea să aibă parte de linişte. Aventura acesteia avea să continue în timpul Primului Război Mondial: “Statuia lui Cuza Vodă de la Craiova a avut parte şi de urgia trupelor germane cotropitoare, în timpul Marelui Război, care au ridicat bronzul statuii socotindu-l bun pentru confecţionat arme de război şi l-au transportat în Germania, comiţând unul din cele mai odioase sacrilegii din Oltenia. Ecoul acestei mârşăvii a ajuns până în Moldova, unde dl. Mişu Pop se găsea ca ofiţer de cavalerie. D-sa a solicitat imediat şi a găsit un binevoitor sprijin în Primul Ministru de atunci, Alexandru Marghiloman, care a intervenit categoric pe lângă feld-mareşalul Mackensen, obţinând astfel readucerea statuii lui Cuza Vodă la Craiova.” (Nu pot să nu remarc “eleganţa” oficialităţilor germane din acele vremuri în ceea ce priveşte rezolvarea acestei probleme şi să nu o compar cu reacţia unei alte puteri europene în cazul Tezaurului României).
 |
| Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Craiova - în medalion Mişu Pop-Lăcriţa - |
Demersurile făcute pe lângă oficialităţile Craiovei de a fi acordat un loc în care să poată fi amplasată statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza au continuat încă aproape două decenii. Autorul articolului menţionat consemna: “Statuia a mai rămas în remiza d-lui Mişu Pop încă vreo 19 ani, pentru că solicitările iniţiatorului de a i se da locul de cinste, într'o piaţă centrală, nu-şi găseau rezolvare. Anul trecut (notă: 1936), actualul primar Const. Negrescu a pus capăt urgisirii statuii lui Cuza, oferind un alt loc central, în piaţeta dintre hotelurile “Minerva” şi “New-York", unde monumentul a fost aşezat, soclul fiind făcut din piatră din Gura Văii, pe cheltuiala primăriei. Este drept, statuia n'are spaţiul necesar unei bune perspective, locul piaţetei fiind restrâns, dar punctul este central şi mult frecventat şi se poate numi tot loc de cinste.”
Deşi îşi găsise în sfărşit un loc în capitala Olteniei, urgisita statuie nu a avut parte de o inaugurare oficială. A stat acoperită mult timp în scuarul dintre Hotelul Minerva, Hotelul New York şi strada Mihail Kogălniceanu, “fiind desvelită” într-un mod cu totul original de “forţele naturii”: “Însă, dacă urgia oficialităţii locale a fost înfrântă, statuia mai are multe de îndurat, pentru că de un un an şi jumătate nu i se poate fixa data inaugurării, făgăduită pentru 24 ianuarie din anul trecut (notă: 1936)şi amânată mereu. Încă nici recenta aniversare a Unirii n'a fost folosită pentru desvelirea simbolicului monument, după cum se aşteptau craiovenii, pe bună dreptate, la scurgerea a mai mult de un sfert de veac de când s'a produs iniţiativa d-lui Mişu Pop-Lăcriţa. Astfel, au trecut 27 de ani, poate vor mai trece câţiva, pentru ca statuia să aibă parte de solemnitatea oficială a desvelirii, pentru că desvelirea în fapt s-a produs în urma unei vijelii mai recente, bronzul întruchipând figura măreaţă a lui Cuza Vodă rămânând în văzul tuturor ca o ultimă dreptate ce i-au acordat elementele naturii, fiindcă dreptatea oamenilor este mai greu de câştigat.”
Ce nu ştia reporterul din anul 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată” era faptul că vremurile de urgisire ale statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza se apropiau de sfârşit: monumentul a fost inaugurat oficial în anul 1939, iar un an mai târziu a fost mutat în centrul oraşului Craiova, pe latura dinspre nord a grădinii "English Park"– parc care a purtat mult timp numele de “Parcul Unirii” - în faţa actualului Palat al Primăriei.
Citește și:Femeile din viața domnitorului A.I. Cuza
Sursa: articolul “Odiseia unei statui a lui Cuza-Vodă” – semnat “F.” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 19 februarie 1937